sâmbătă, 26 iunie 2010

Maratonul Medieval Medias 2010

18-20.06.2010

http://www.m-m-m.ro/

Am asteptat cu nerabadare acest maraton, poate ce mai tare de la noi din tara. Anul trecut am participat pentru prima data si mi-a placut mult totul: atmosfera, traseu, organizare..
Anul asta m-am inscris de cand s-a dat drumul la inscrieri, cu aproximativ o luna inainte. Inscrierea a fost limitata la 400 de locuri. Anul trecut am participat la tura de 50km asa ca anul asta am zis sa ma bag la cea lunga, de 80km.
Desi eram inscris cu aproape o luna inainte nu am apucat sa ma antrenez deloc, ba din contra, am stabilit un record negativ prin faptul ca nu am mers aproape 3 saptamani cu bicicleta. In weekenduri am fost plecat in practici cu facultatea ba la munte, ba la mare, in timpul saptamanii examene. Oricum ma simteam destul de in forma.

Am plecat la Medias de vineri dimineata, cu trenul. Dupa 7h am ajuns in oras. Hotelul unde ne-am cazat era la 200m de gara, iar locul startului tot cam la aceiasi distanta fata de hotel. :)
Ne-am luat in primire camera, am lasat rucsacii si am plecat sa dam o tura de recunoastere pe traseu.
In vagonul de biciclete

Ultimul vagon

Vedere din fata hotelului. Startul se dadea de langa turnul din centrul imaginii

A fost destul de greu sa gasim intrarea pe traseu deoarece nu incarcasem track-ul pe gps, iar de anul trecut nu am mai retinut mare lucru. Stiam ca intrarea pe offroad era imediat dupa o iesire din oras. Am gasit iesirea din oras, dar nu am gasit drumul pe care trebuia sa o luam. Ne-am invartit cativa km pana cand ne-am intalnit cu o parte din organizatori care ne-au indrumat spre traseu.

In ciuda ploilor din ultima perioada traseul era ok, nu era chiar mult noroi. Conta ca se putea merge pe bicicleta. Am urcat prima panta, care este destul de nasoala, am ajuns in varful dealului, am facut cateva poze si cand sa continuam am vazut nori negrii venind spre noi. La cateva minute a inceput sa bata vantul tare si sa picure usor. Ne-am dat seama ca o sa fie o furtuna asa ca ne-am intors in oras. Am gonit mai ceva ca la concurs cu furtuna in spatele nostru. Am ajuns in oras fix cand a inceput ploaia, ploaie care a tinut aproape toata noaptea. :(

Dimineta era ok, prin oras era uscat, iesise si soarele.. dar ma gandeam cu groaza la prima urcare care era destul de abrupta si cu un noroi lipicios. Nici vorba sa mergi pe bicicleta acolo.
Imi montasem pe spate un cauciuc mai ingust, pentru noroi si pe fata unul mai lat ca stiam ca sunt niste coborari pe teren mai dur si aveam nevoie de stabilitate pe fata.
Desi initial ziceam sa ne asezam la start in fata (cum zic la fiecare maraton :P) ne-am trezit iar la coada. A fost un program artistic cu niste cavaleri medievali care a tinut destul de putin. Cand toata lumea era asezata la start noi stateam la barfe pe o scara.


Am zis ca nu-i bai, ca in 80km tot o sa avem timp sa recuperam.
Din cei 400 de concurenti, la tura de 80km erau inscrisi doar 100, restul la tura mica, de 50km.

Stiam de anul trecut ca se fac vreo 3km prin oras pana la iesirea de pe sosea, asa ca i-am dat tare la inceput prin oras ca sa depasesc cat mai multi concurenti pentru ca pe prima urcare avea sa se formeze o mare palnie si vroiam sa fiu cat mai in fata cand se va intampla asta.


Am mers foarte tare, numai cu 35-45km/h depasind cred ca cativa zeci, poate o suta de concurenti. S-a intrat pe poteca care ducea spre prima urcare, prin padure.
Aici incapeau doar 3 biciclisti unul langa altul, dar cam la limita. M-am dezechilibrat putin, unul a cazut din spate peste bicicelta mea si din soc mi-a sarit lantul. Era pe foaia mica si a sarit in interior. Cand am dat sa plec am vazut ca e sarit. In mijlocul drumului nu aveam loc sa-l pun asa ca am incercat sa ma dau pe margine, dar nu am reusit.


Pe la inceputul filmuletului.

Urcau concurenti pe ambele parti unul dupa altul si nu puteam sa ma dau la o parte. Daca incercam sa ma retrag ii faceam sa opreasca si nu era placut la viteza aia mica si in panta sa iti sara unul in fata. Am stat acolo in mijloc cred ca un minut, timp in care au trecut cred ca 50 pe langa mine. Intr-un final am reusit sa ma dau in stanga, am pus lantul, ma urc pe bicicleta, cuplez pedalele si cand sa plec cade unul peste mine si eu nemaiavand timp sa desfac piciorul din pedale cad in stanga, in niste boscheti. Eram plin de nervi.

Ajunsi la portiunea de noroi am luat bicicleta si am inceput sa urc cu ea in spate. Era foarte greu de urcat ca noroiul era lipicios si panta destul de abrupta. Am bagat capul in pamant si am urcat, depasind destui concurenti la alergat la deal cu bicicleta in spate :))
Dupa ce s-a mai domolit panta am incercat sa mai merg pe bicicleta si chiar am reusit sa merg destul de mult pe ea. Cauciucul ingust pe spate facea minuni, nu strangea noroi deloc. Altii erau cu rotile pline de noroi, unii cu lanturile sau schimbatoarele rupte..

Dupa ~12km se ajungea in varful unui deal la un punct de alimentare. Acolo ma intalnesc cu un amic care imi zice sa mergem impreuna. Eu eram sleit de puteri, abia mai mergeam dupa cat m-am zbatut prin noroi. Nu intelegeam de ce sunt asa obosit.
Am mers putin cu el, dar am ramas in urma.. era mult prea in forma pt mine. De atunci, nu l-am mai vazut pana la finish.
Traseul mergea de acum pe dealuri unde nu era noroi, dar aveam soarele care ma batea in cap.
Mergeam foarte prost si nu intelegeam de ce. Nu era vorba de dezhidratare ca bausem chiar foarte multa apa fata de cat beau de fel, mancasem bine dimineata, cert este ca eram depasit de foarte multi concurenti.
Apoi am stat si m-am gandit.. traseul fiind comun in primii 20 si ceva de km pentru ambele ture (de 50 si 80km) am zis ca toti care ma depasesc sunt de la tura mica si e normal sa traga mai tare.
Intr-un final se despart si traseele. Tura mica in stanga, iar cea mare in dreapta. Bineinteles ca in stanga era full de concurenti in dreapta nimic. Am zis ca gata, s-au dus problemele mele, dar dupa vreo zece minute, timp in care am mers singur sunt ajuns din spate de 2 baieti. Unul dintre ei ma intreaba daca sunt ok. Nu am inteles de ce ma intreaba, chiar eram intr-un moment cand credeam ca merg bine. Dupa ce ii zic ca e totul in regula o ia inainte. Incerc sa ma tin dupa el, dar nu rezist decat cateva sute de metri. Aici mi-am dat seama ca nu e chiar ok, ca am ceva.. prea se departa si eu nu puteam sa tin pasul cu el.
Singur e foarte nasol sa mergi ca nu iti dai seama de ritm. Zici ca mergi bine pana cand trece unul pe langa tine si iti dai seama ca nu tu mergeai bine, ci ala.
Dupa calculele mele, la intrarea pe traseul mare eram in prima jumatate a clasamentului.
Dar in 30-30 si ceva de km am fost depasit de foarte multi concurenti si nu am depasit niciunul. :( De fiecare data incercam sa ma incadrez in ritmul celui care ma depasea, dar nu rezistam decat f.putin.
Deja era foarte demoralizant sa vad cum trec toti pe langa mine si eu sa n-am forta sa pedalez. Pentru prima data la un concurs vedeam in fata ochilor un abandon. Viteza medie din momentul ala, de ~11km/h si gandul la ultima urcare pe care o stiam de anul trecut, cea mai nasoala din concurs (~2km lungime, cu o panta de ~20 grade) m-a determinat sa ma gandesc f. serios la abandon. Chiar daca terminam, o faceam in peste 8h (timpul limita). Asa ca zis si facut.. n-am mai tras deloc, chiar am mers foarte relaxat si ma uitam pe gps sa vad unde este urmatorul punct de alimentare, de unde ar fi putut sa ma ia careva cu masina. Am mai facut si niste poze.

Dupa 40km ma ajunge din urma si celallat amic. El era la categoria peste 40 de ani. :)
Am mers impreuna vreo 3km si ajungem la un punct de alimentare in varful unui deal. Aici aflu de la organizatori ca eram pe locul 72 (din ~100). Eu ma gandeam ca sunt printre ultimii. Locul pe care eram era chiar ok, tinand cont ca vreo 20km am mers mai rau decat la plimbare, de multe ori am stat si 5-10min pe loc vorbind la telefon sau jucandu-ma pe gps sa vad pe unde sunt :))
Eram la un pas sa continui, cand vad in spate, venind un nor negru de furtuna. In mai putin de un minut a inceput un vant puternic. Eram 8 oameni acolo si abia am strans cortul organizatorilor (din ala mare, de pus masa sub el). Imediat cum l-am strans a inceput sa fulgere si sa ploua torential cu grindina. Adio concurs... impreuna cu inca 3 concurenti am luat folia de la cort si ne-am infasurat in ea si ne-am bagat sub portbagajul deschis al unui Suzuki Samurai de acolo. Si am stat asa aproape o ora, dar jumate tremurand de frig. Eram in tricou si pantaloni scurti, transpirati si nu erau mai mult de 15 grade afara.. noroc ca aveam la dispozitie de toate: banane, glucoza, suc, apa, energizant. :)
Intre timp am auzit in statia unui organizator ca s-a inchis traseul de concurs, pe cei care au ajuns la anumite puncte de alimentare urmand sa vina sa-i ia cu mai multe masini sa-i duca in oras.
Pe mine si pe inca un concurent ne-a luat un organizator cu alt Suzuki Samurai mai periculos, cu gume de noroi. :)) Am pus bicicletele in spate, pe suport si da-i la vale. Am avut si ceva emotii in masina. Omul nu a mai luat-o pe drum ci a luat-o direct la vale, pe iarba uda. Fugea masina in toate partile pe iarba uda si el tinea cu o mana de volan si cu una stergea parbrizul ca era aburit. :)

Am ajuns cu bine in oras dupa 30minute, unde am auzit ca a fost destul de nasoala furtuna. Dupa mine au ajuns si cateva masini cu concurenti care au abandonat. Cativa totusi au decis sa continue, printre care si amicul care era inaintea mea. Dupa o ora a ajuns si el.
Din cei aprox 100 cati au fost la tura mare, doar 21 au terminat. Primii 10 nu prins deloc ploaie ca au mers mai tare, dar restul au prins-o pe traseu.
Placutele de frana ale amicului care a terminat cursa tocite pana la metal.

Castigatorul la 50km (2:40h) un pusti ungur (din Ungaria :P) de 20 de ani.

Dupa 4:26h ajunge si castigatorul la 80km, Rosioru Daniel

Pentru mine inca este un mister de ce am fost in starea asta, este pentru prima data cand nu am forta sa pedalez desi nu aveam nicio durere, nu eram deshidratat, nu eram obosit, bicileta a mers exemplar in ciuda conditiilor nu tocmai usoare. .Dupa concurs chiar ma simteam excelent, ca si cum n-as fi facut cei 43km.